Andreea Marin a cucerit inimile românilor în perioada în care prezenta emisiunea „Surprize – Surprize”, însă puțină lume știe că în tinerețe aceasta putea urma o carieră în sport. Totodată, ea a vorbit și despre averea ei.
Ea a făcut handbal de performanță și nu a ezitat să vorbească despre această experiență.
„Am făcut handbal. Este adevărat că atunci când practici un sport de echipă capeţi o disciplină care îţi foloseşte din plin când ajungi la maturitate. Păcat că noi femeile ne adunăm mai greu când vine vorba de aceste lucruri”, a povestit, în trecut, Andreea Marin, conform GSP.
Deşi este o persoană împlinită din punct de vedere material, Andreea Marin nu este genul de om să se laude cu avuțiile sale.
„Nu sunt un om pe care să îl poţi numi cu bani, bogat. Pe scurt, am casă, o maşină, posibilitatea de a călători şi de a-mi da copilul la o şcoală care să îi ofere un viitor mai bun. Asta e averea în bani pe care o consider importantă. Nu o să mă vezi făcând exces de investiţii în articole vestimentare, în genţi. Sunt mai cumpătată.
Admir calitatea acestor produse, dar de la distanţă. Nu o să cumpăr niciodată o maşină de fiţe. Am o maşină normală pentru un om cu nevoile mele, un 4×4. Maşina anterioară am ţinut-o vreo 13 ani. Nu schimb maşinile ca pe şosete. Maşina şi casa sunt luate pe credit. La casa mai am de plătit vreo 10 ani”, a declarat Andreea Marin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER